Constantin Brancusi a fost un sculptor roman cu contributii covarsitoare la innoirea limbajului si a viziunii plastice in sculptura contemporana. (Wikipedia) Astazi se implinesc 135 de ani de la nasterea sa. Insa acest eveniment a ramas neobservat. Nici macar o stire, nimic! Ne plangem ca suntem priviti ca ultimii oameni de catre Europeni dar nu ne promovam valorile. In timp ce strainii valorifica fiecare obiect ramas de la parintele sculpturii moderene, la Gorj nici ramasitele casei parintesti ale lui Brancusi nu sunt pastrate asa cum ar trebui. Au ramas doar patru barne care alcatuiesc acum o ruina. Dar sa ne amintim rapid cine a fost Constantin Brancusi, daca merita cateva minute din pretiosul vostru timp:

Constantin Brancusi s’a nascut la 19 februarie 1876 in satul Hobita. Parintii lui erau tarani saraci intr’o tara inapoiata- Brancusi nu a mers niciodata la scoala si nu a invatat sa scrie si sa citeasca decat la 18 ani, cand a facut’o prin propriile eforturi. Si’a castigat existenta de la varsta de 9 ani, muncind ca ucenic in timpul in care’si insusea mestesugul traditional de cioplitor in lemn. Mai tarziu, arta populara romaneasca avea sa aiba o mare influienta asupra operelor sale si artistul isi cioplea adesea prima versiune a unei lucrari in lemn, trecand abia mai tarziu la realizarea ei in bronz sau marmura.

Spre norocul lui Brancusi, in 1894 un om de afaceri prosper i’a platit studiile la Scoala de Meserii din Craiova, unde locuia atunci. De acolo s’a transferat la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti. Acolo a studiat vreme de patru ani si incepuse sa’si cladeasca o reputatie cand s’a hotarat sa plece la Paris. Acolo aveau loc evenimente marete, chiar si in domeniul sculpturii care fusese revolutionata de Auguste Rodin.

Brancusi a mers mai intai la Munchen si apoi, in 1904, la Paris, parcurgand aproape tot drumul pe jos. A mai studiat doi ani la prestigioasa Ecole des Beaux-Arts, acceptand din nou orice slujba pentru a se intretine, inclusiv pe cea de spalator de vase intr’o cafenea. In 1906 a inceput sa’si trimita lucrarile la expozitii si l’a impresionat pe marele Rodin, care s’a oferit sa’l angajeze asistent. In ciuda saraciei, Brancusi a refuzat oferta, sustinand ca “la umbra unui copac mare nu se poate dezvolta nimic in conditii propice”. In 1910, cand Rodin realiza Sarutul, el isi gasise propria directie.

Brancusi, in loc sa’si modeleze elaborat suprafata lucrarilor, prefera sa le simplifice contururile, eliminand cat mai multe detalii. Rezultatul a fost mai degraba geometric, ca in diferitele versiuni ale sculpturii Torusul unui barbat tanar.

“Esenta lucrurilor”

Acest gen de simplificare ar fi putut duce la un moment dat la o sculptura complet abstracta. Dar intentia lui Brancusi nu era de a abandona realitatea ci de a ajunge la miezul acesteia. Aceasta, credea el, nu se putea face prin simpla reproducere fotografica. Sculptura lui Brancusi era centrata asupra catorva teme pe care le’a lucrat repetat de’a lungul anilor, perfectionand continuu imaginea creata. Cea mai timpurie dintre aceste lucrari tematice  a inceput cu Muza dormind. Fata este minunat modelata, dar capul este lasat pe o parte, din care mai mult de jumatate este inca incorporat in masa amorfa de marmura. In Pruncul imaginea oului  devine centrala si devine chiar mai semnificativa in Inceputul lumii.

Cea mai cunoscuta dintre temele abordate de Brancusi este cea a pasarii. Aceasta a aparut prima data in sculptura Maiastra. Titlul facea referire la o pasare din folclorul romanesc  ce il conduce pe tanarul erou printr’o padure, acolo unde era inchisa o printesa.

In total, Brancusi a realizat aproape 30 de lucrari cu aceasta tema, majoritatea lor fiind numite simplu Pasare in spatiu.

In anul 1937 Brancusi a vizitat Romania pentru a supraveghea instalarea catorva dintre sculpturile sale intr’o gradina publica din Targul-Jiu. Cea mai grandioasa dintre acestea este Coloana infinitului, o coloana facuta din unitati repetitive, inalta de 30 m inaltime care parea sa strapunga cerul. Celelalte sculpturi ale lui Brancusi sunt Masa tacerii si Poarta sarutului.

In anul 1957, Brancusi il cheama pe arhiepiscopul Teofil, preot la biserica ortodoxa, se spovedeste si se impartaseste, apoi ii marturiseste ca moare “cu inima trista pentru ca nu ma pot intoarce in tara mea” .

Pe data de 16 martie 1957, Constantin Brancusi se stinge din viata la ora 2 dimineata, iar in data de 19 martie este inmormantat la cimitirul Montparnasse din Paris.

Brancusi, prea putin important pentru a i se acorda 2 minute intr’un buletin de stiri.